Căutare text în Literatură

 

Cuvânt

 

Rezultate din Literatură pentru DE LA UN CAPĂT LA ALTUL

 Rezultatele 1 - 10 din aproximativ 107 pentru DE LA UN CAPĂT LA ALTUL.

Mihai Eminescu - La curtea cuconului Vasile Creangă

... avut, din refugiați străini ― poloni, unguri sau nemți ― care, mai la velni ță, mai la gospodărie, mai în cancelaria domeniilor, formau o clasă de amploiați, din călugări, feciori de boieri, care înconjurau mănăstirea spre a trăi bine pe moșiile și la curțile cunoscuților lor, afară de aceea, un popor de servitori, țigani și străini, care "jos" trăiau sfădindu-se și clevetindu-se la boieri unul pe altul. Capelmaistru curții era în genere vo cioară bătrână și isteață care știa cântece bătrânești, doine, hore, cântece de lume, ba nici poetul nu lipsea, reprezentat adesea prin persoana vrunui scriitoraș or[i] dascăl de copii isteț care făcea acrostihuri pentru doamna și, la zile mari, fintosmosuri nimerite pentru lăutar. Astfel era și arătarea curții lui Creangă, la a cărei componen ți caracteristici vom reveni mai târziu. Femeia cuconului Vasile era cu mult mai tânără decât el și încă destul de ... să ceară lucruri mari de la gineri-său. Un loc la masă și unul ...

 

Calistrat Hogaș - La Pângărați

... Calistrat Hogaş - La Pângăraţi La Pângărați de Calistrat Hogaș — Ei, cum ți se pare Nectarie? mă întrebă Grigoriță, tovarășul meu de drum, pe când scoboram dealul Bisericanilor, spre Viișoara. — Cum să mi se pară?... Un om de toată isprava, da nu-nțeleg, ce minte la dânsul să se călugărească? Un om în puterea vârstei, frumos în puterea cuvântului, voinic, fără nici un beteșug și, mai presus de toate, cu o fire așa de veselă și de deschisă, nu pricep cum de i-a trăsnit prin gând să-și puie capul sub comanac? — Ei, cum!... Dragostea bre, dragostea, pârdalnica de dragoste, mânca-o-ar cânii!... răspunse Grigoriță cu ciudă oarecum și cu parapon. — Cum dragostea?... — Cum!... iac-așa; or fi vreo zece ani ... când o ușă lăturalnică se deschise și chenarul ei se umplu cu înfățișarea neagră, păroasă și zburlită a unui călugăr nalt și plin de pântece... — Blagoslovește, părinte Varsanufie, auzii pe tovarășul meu zicând. — Domnul! răspunse călugărul cu glas răgușit și gros; și, de sub niște sprâncene puternic zburlite și colțuroase, aruncă repede spre mine și peziș o coadă de ochi întunecată. Privii lung și mirat pe acest călugăr care, nitam-nisam, se uita chiorâș la mine, și care, de altmintrelea, își îndreptățea pe deplin numele-i tot așa

 

Vasile Alecsandri - Istoria unui galben

... Aceste două monede se aflau atunci în focul cel mai înflăcărat al convorbirii, amândouă săltând din vreme în vreme cu mânie și bătându-se, zuruind, de marginile cutioarei. Iată ce ziceau: GALBENUL: Dar, mă mir de stăpânul meu cum de a uitat cine sunt eu și m-a pus la un loc cu o biată para ca tine, ce nu faci acum nici trei bani, atât ești de ștearsă și de ticăloasă! PARAUA (plesnind de ciudă) : Râde dracul de porumbrele negre!... Dar nu vezi, ciuntitule, cât ești de ros de chila zarafilor?... nu te vezi că ai ajuns în trei colțuri, că ai scăzut și ai slăbit cât un irmilic de cei noi?... Ți-ai pierdut toți dinții, sărmane, și vrei să mai muști pe alții? GALBENUL (cu fudulie, ridicându-se în picioare) : Leul deși îmbătrânește ... într-o suspinare metalică care se pierdu în deșerturile lumii și al cutiei. O tăcere drăgălașă urmă după aceasta, tăcere ce dovedea o mare câtime de simțire în sânul monedelor; tăcere scumpă și mult mai glăsuitoare decât însăși vorba; tăcere care mi-a atins până și mie, un străin, coardele inimii și mi-a adus două lacrimi ...

 

Constantin Stamati - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam

... număr câți sunt. A cincea tocmeală „În sfârșit, aici tocmeala foarte dezghiocat arată, De dreptățile femeii când vrea ca să se despartă, De bietul bărbat Dacă îi scăpătat.â€� La acest punct strigăi însă că nici moartea mă desparte, Dar de-așa gogomănie au râs rudele ei toate. Eu însă m-am atins. Căci dracul m-au împins, Ca pe un mire înfocat, Și-ndatoririle mele în scris socrilor le-am dat; Vai, însă, de-mperecherea cu o femeie de modă!... Holteiul Dar a patrulea tocmeală? Însuratul Ah! să ți-o spun nu am poftă, Și nu este de mirat, Când ți-oi spune de-acest punct, ce de tot m-au împilat, Ca când mi-am pus pe spinare Un bolohan mare. Căci după acea tocmeală sunt dator a mă supune Amatei soției mele cu orbească plecăciune... Iar de-a intra în voia femeii capricioase Nu este bărbat în lume, și viață mai duioasă. Eu însumi am pățit pozna, îndată ce m ... mai mult decât se cuvine. Deci francezul meu îndată cheamă-l să vie la mine. ( Către francez ) Te rog, mon aimable Jean-Jacques, Gătiți-mă

 

Ignacy Krasicki - Dialogul unui holtei cu un boierenaș avut, însoțit cu o cucoană de înalt neam

... număr câți sunt. A cincea tocmeală „În sfârșit, aici tocmeala foarte dezghiocat arată, De dreptățile femeii când vrea ca să se despartă, De bietul bărbat Dacă îi scăpătat.â€� La acest punct strigăi însă că nici moartea mă desparte, Dar de-așa gogomănie au râs rudele ei toate. Eu însă m-am atins. Căci dracul m-au împins, Ca pe un mire înfocat, Și-ndatoririle mele în scris socrilor le-am dat; Vai, însă, de-mperecherea cu o femeie de modă!... Holteiul Dar a patrulea tocmeală? Însuratul Ah! să ți-o spun nu am poftă, Și nu este de mirat, Când ți-oi spune de-acest punct, ce de tot m-au împilat, Ca când mi-am pus pe spinare Un bolohan mare. Căci după acea tocmeală sunt dator a mă supune Amatei soției mele cu orbească plecăciune... Iar de-a intra în voia femeii capricioase Nu este bărbat în lume, și viață mai duioasă. Eu însumi am pățit pozna, îndată ce m ... mai mult decât se cuvine. Deci francezul meu îndată cheamă-l să vie la mine. ( Către francez ) Te rog, mon aimable Jean-Jacques, Gătiți-mă

 

Vasile Alecsandri - Fata cadiului

... Vasile Alecsandri - Fata cadiului La grădină, la cerdac Lui Hagi Baba-Novac Care poartă comănac, [1] Lungă masă e întinsă Și de oaspeți mulți cuprinsă. Dar la masă cine șede? Pe-mprejur cine se vede? Șede bătrânul Novac Ce trăiește-acum de-un veac, Cu cincizeci de finișori, Tinerei, mândri bujori, Și cincizeci de finișoare, Tinerele garofioare. Toți cu bine petreceau, Pe Novac îl fericeau, Numai tânărul Ioviță, Copilaș de Novăciță, Nici nu bea, nici nu mânca: De la inimă ofta. ,,Nepoțele hăi, Ioviță, Copilaș de Novăciță, Șoimuleț, pui de român Ce nu știe de stăpân! Nici nu bei, nici nu mănânci. Ce stai pe gânduri adânci?" ,,Eu pe gânduri am căzut De când, moșule,-am văzut Pe fata cadiului [2] Din satul Odriului." [3] ,,Fecioraș pui de român Ce nu știe de stăpân! Dacă este mări,-așa, Încetează de-a ofta Și te du în grajdul meu De-ți alege-un pui de zmeu Din cincizeci de bahameți, Bahameți cu perii creți, Și-ți fă singur izbânda Ca să-ți capeți dobânda." Tinerelul se scula, Lui Novac se închina, Mâna dreaptă-i ... viteazului ostaș și prieten al domnului Mihai Viteazul. ↑ Cadiu, cuvânt turcesc ce însemnează judecător. ↑ Din Adrianopol. ↑ Sărututul ...

 

Emil Gârleanu - Patima

... mi-a slujit în tot restul vieții mele, uneori în bine, alteori în rău. Miam petrecut copilăria, după cum ți-am mai spus, într-un târg de graniță, într-un târg mic, unde întâmplările sunt rare, dar, oricând sunt, se știu de-a-fir-a-părul de către toată lumea. Așa se face că și povestirea ce va urma ar putea fi spusă de către toți cei de acolo, întocmai ca și de mine, care am fost un martor de aproape al ei... Locuiam pe ulița cea boierească. Drept în fața casei noastre, ferești în ferești, locuia un boier, cuconul Gavrilaș Gavrilaș Barbu sau Gavrilaș Corbu, nu-mi aduc aminte, numele de familie îmi scapă. Zid în zid cu noi, deci în preajma cuconului Gavrilaș Corbu, stătea un alt boier, pe care târgul îl poreclise, pentru averea risipită în tinerețe, Mână-Spartă. La dreptul, această poreclă se cuvenea amândorura. Și unul și altul vânturaseră miile de galbeni cum vântură copiii, vara, colbul de pe drum. Și această lepădare de bani avea de pricină o patimă, dar o patimă, dragul meu, care cotropește ca focul, care se revarsă ca apa când se prăbușește în înec. Acești doi

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira VII

... sa îndatorire cu râvnă împlinește; Plăcut și cu blândețe, la vorbă măsurat, Compătimește însuși când vede pre sărac, Și mila împărțește cu inima curată. Iar altul crud și trufaș pre tatăl său ar vinde Ca să-și îndestuleze iubirea de argint; El pradă visteria și moare într-un ștreang, Așa precum se cade la făcători de rele. Pre unul pilda bună îl întări-n virtute, Pre altul la pieire tot pilda l-a adus. De-aș vrea să sting din vreme scumpetea-n fiul meu I-aș dezveli năravul în toat-a lui sluție, Și pre Ignat de ... este de sărac, Având grămezi de aur, e veșted și mâhnit; Un ceas odihnă n-are; apoi așa viață Cu multă avuție, o socotești ferice? De mi s-ar părea iarăși că e risipitor, I-aș face cunoștință viața lui Clearh, Pre care creditorii îl țin la închisoare. Când ar vădi plecare către trupească poftă, I-aș arăta pre Melit de bube rele plin. Slugi, mancă, guvernantă m-aș îngriji s-aleg Tot oameni de ispravă și cu purtări cinstite. Dar creșterea n-atârnă de ...

 

Antioh Cantemir - Antioh Cantemir: Satira IV

... precum în ea s-arată. O, muză, a mea lumină! Al tău stil veninos Vătămător e foarte sărmanului poet! E rău lovind pre altul să nimerești în sine, Căci versurile, care în cititor nasc râsul, Adese aduc lacrimi la bietul autor. Arăt eu adevărul, pre nime nu numesc, În versuri râd și-n suflet plâng relele năravuri. La oameni adevărul nu place totdeauna. Cine vrodinioară de el te-a întrebat? Spuindu-l chiar pe față pre mulți nemulțumește. Acel care dorește a fi cu lumea bine, Și ... foarte greu; A scri ce nu simțește, nu poate nicidecum! Iar când năravuri rele găsesc spre înfruntare, Îndată te faci alta, te istețești la minte, Din pană versul curge mai iute, mai ușor, Eu însumi întru sine că sunt poet mă simt, Și nu fac cititorii atât de mult să caște. Grăbesc voios și ager ca un viteaz la luptă, Sau ca un popă care când mortul și-a-ngropat, Aleargă să nu scape ospățul pregătit. Cântările-amoroase sunt numai pentru-aceia, Ce au o minte ... dobândi! [1] Un

 

Alecu Donici - Guraleiul

... Închipuiește-ți, zău, De astăzi dimineață de când alerg mereu Pe bieții căișori i-am obosit de tot Și butca mi-au stricat potcitul cel de pod, La Trisvetitele am fost la liturghie; De-aici m-am repezit un ceas pe la agie; Apoi la Podu-Roș, apoi prin Păcurari -- Ia judecă, mă rog, ce sărituri tot mari. De-aice am vroit să mă arăt la Curte; Dar acolo văzând că sunt trăsuri prea multe, Nici nu m-am pogorât. M-am dus la vistierie; Am fost pe la Divan, am fost prin Sărărie, Am fost prin Tătărași... ZOIȚA Asemene și eu, De astăzi dimineață de când alerg mereu; Pe jos pe la feciori, pe la găinărie, De-aici la cuhnii, de-aici la chelărie, Apoi pe la cămări, apoi la garderob, Ba scoate rochia, ba scutură salop, Aleargă-n sus, în jos și ia la toate seamă, Mă pogărăsc pe scări, cucoana iar mă cheamă! Norocul meu au fost că un boier limbut, Nemăsurat deșert, și guralei știut, Fiind la dumneaei, au tot istorisit, Încât duduca mea curat au amețit Ș-așa de răul lui s-au dus și de ...

 

Garabet Ibrăileanu - Varia

... în care știi mai dinainte binele sau răul care va urma, pentru tine, pentru faptele tale. 18. Fiecare țară, fiecare societate umană are felul ei de a fi și gradul ei de dezvoltare pe scara evoluției. Și nimic din lume nu se potrivește la fel în două țări sau două societăți umane. 19. ...umblând cu iluzii vane nu vom putea crea posibilul. Cheltuind energia cu zădărnicii, de unde energie pentru lucrurile posibile, adică serioase? 20. ... modele, deși inventate de croitorii din Paris și cocotele de la Nisa, arată și ele pe toate străzile concepția amorului masculin dintr-o vreme, pentru că croitorii și cocotele sunt numai niște seismografe sensibile la felul de a simți al bărbaților. 21. Fiindcă cineva nu te lasă să faci un lucru, urmează, oare, că acel lucru e rău? Sau fiindcă cineva falsifică un lucru, înseamnă că acel lucru e rău și când e autentic? Un lucru nu poate fi definit prin ceea ce devine el când e falsificat, adică tocmai contrarul lui . 22. Libertatea este supremul bine pentru orice viețuitoare ... această uniformitate devine totală: numai un păstor distinge individualitatea fiecărui animal din turma sa. Pentru noi nu e nici o deosebire între ele. 25. E

 

   Următoarele >>>